Importul de forță de muncă: Cancelaria Prim-Ministrului mimează dezbaterea...
... mai ales când vine vorba de echilibrul între interesele angajatorilor și drepturile muncitorilor. De ce s-ar chinui statul român să învețe ceva de la alții?
Pe 23 decembrie, Cancelaria Prim-Ministrului a publicat pentru „dezbatere publică” un proiect de ordonanță de urgență care să reglementeze activitatea de recrutarea și plasare a muncitorilor străini, din afara spațiului comunitar european, adică importul de forță de muncă din țări terțe. Ca regulă generală, când Guvernul propune un act normativ fix înainte de vacanța de Crăciun, sigur e ceva dubios la mijloc.
Încercarea de reglementare pe repede înainte nu a mers. Procesul s-a prelungit până la finalul lui ianuarie, ca urmare a reacției energice a celor interesați. E vorba mai ales de mediul de afaceri, angajatori și firme de recrutare, că dânșii au legături bune cu actualul guvern.
Organizații de drepturile omului și sindicatele au fost mai puțin prezente, deși este necesar un echilibru între dezvoltarea economică și apărarea drepturilor fundamentale. În cazul nostru, Asociația Centrul pentru Inovare Publică, deși am încercat să discutăm aceste subiect, am avut o experiență pe care o credeam din trecut: complet ignorați pe fond, deși am trimis contribuții scrise, și cu telefonul trântit în nas (la propriu), dacă am încercat să discutăm chestiunea. Dar să le luăm pe rând.
Da, este o problemă ce trebuie reglementată
În iunie 2024, DNA și DIICOT au anunțat o amplă operațiune de destructurare a unei rețele de trafic de persoane, în vestul țării. Peste 1.200 de muncitori din țări din Asia ar fi fost aduși cu contracte de muncă în România, doar pentru a fi transferați apoi, ilegal, în alte țări europene. Rețeaua ilegală ar fi fost constituită de un fost angajat al MAI - Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), în perioada 2022 – iunie 2024. Grupul era format din 37 de persoane, cetățeni români și străini, șapte grupuri de firme, însumând 31 de societăți comerciale cu sediile în Caraș-Severin, Timiș și Arad. Între cei investigați, se află și mai mulți actuali și foști angajați IGI, polițiști de imigrări în funcție sau tineri pensionari.
Nu e singurul exemplu de trafic de migranți, ci doar cel mai spectaculos. În 2023, Poliția de Frontieră, folosind informații de la Europol, a destructurat o rețea de trafic în zona de sud. În 2024, DIICOT Galați a început investigația unei rețele similare în estul țării, iar Europol a identificat o rețea de trafic care începea în Brașov și se ramifica în Austria și Italia. În 2025, DIICOT a identificat o altă rețea, în zona Vâlcea, și chiar în ianuarie 2026, Poliția de Frontieră a identificat trafic de persoane în Timiș.
Ca în toate cazurile în care există infracționalitate pe scară largă, ne așteptăm ca cele depistate de autorități să fie doar vârful aisbergului. De altfel, chiar reprezentanții Guvernului au recunoscut, în dezbaterile publice, că, în ultimii patru ani, numărul vizelor de muncă eliberate a crescut la 60.000 anual, dar numărul lucrătorilor străini efectiv înregistrați în România a rămas aproximativ 25.000 anual. Unde sunt restul, e un mister pentru guvernanți. Dar poate că investigațiile amintite sunt un indiciu?
Paradoxal, pentru un angajator onest care nu găsește forță de muncă locală, încercarea de a aduce străini pe calea normală poate fi o corvoadă fără sfârșit. Durata obținerii tuturor documentelor necesare poate să ajungă la 10 luni, cu o medie de trei luni. Subliniez, pentru angajator onest, oarecare. Lucrurile se pot mișca mai repede, dacă apelezi la o firmă pricepută. Majoritatea firmelor pricepute sunt deținute sau au legături cu foști ofițeri de imigrări, astăzi tineri pensionari. Vă las să faceți legăturile.
Nu în ultimul rând, angajații înșiși sunt doar o marfă, chiar și atunci când nu sunt traficați către țările din vestul continentului. Nu au nicio plasă de siguranță împotriva abuzurilor și exploatării. Lucrează ore lungi, pe bani puțini, și nu există nicio instituție publică interesată în mod real de respectarea drepturilor lor fundamentale. Din 2023, există o prevedere care le interzice să își schimbe angajatorul în primul an de contract, dacă nu pot dovedi că acesta a încălcat contractul, ceea ce e misiune imposibilă. Pe scurt, tratăm străinii care vin să muncească cinstit în România cel puțin la fel de rău cum erau tratați românii care mergeau să muncească cinstit în vest, înainte de aderare, ceea ce ar trebui să fie o rușine națională.
… dar soluția scârțâie din toate încheieturile
Reglementare propusă de Cancelaria Prim-Ministrului are numele prozaic de proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind înregistrarea și obligațiile angajatorilor străinilor, autorizarea și funcționarea agențiilor de plasare a străinilor pe piața muncii din România. Cum spuneam, e actul normativ pus în dezbatere publică de Crăciun.
Elementul central al noii arhitecturi este un portal guvernamental prin care se digitalizează activitatea de recrutare și plasare a lucrătorilor străini. Aici se vor înregistra angajatorii, agențiile de plasare, și instituțiile publice relevante. Toate informațiile vor fi încărcate online, asigurând trasabilitate și reducând timpul total al procedurilor. Va exista și o evidență mai bună a lucrătorilor, adică măcar va fi undeva o listă a lor (ceea ce nu se întâmplă acum).
Actorii centrali vor fi agențiile de plasare. Acestora li se vor impune condiții foarte stricte de autorizare, inclusiv o garanție foarte mare blocată în trezorerie (minim 200.000 euro, în proiectul inițial, și crește în funcție de numărul de lucrători). Tot acestea ar trebuie să aibă rolul central în urmărirea situației lucrătorilor, inclusiv prin vizite periodice la locul de muncă. Cu alte cuvinte, statul ar vrea să externalizeze activitatea de control a IGI și a Inspecției Muncii către actori privați.
Anul trecut, am solicitat statului (Președinte și Guvern) să ia unele măsuri necesare pentru întărirea reprezentării diplomatice și de afaceri a României în țările sursă de forță de muncă. Răspunsul a fost că ar vrea, dar nu sunt bani. Acum se pare că nici pentru activitățile din țară nu sunt bani?
Propunerea are câteva probleme structurale evidente:
mai multe firme mici de recrutare și avocați specializați în imigrări au sesizat că toate condițiile impuse pentru acreditare vor conduce, de facto, la un oligopol al câtorva firme mari pe această afacere lucrativă. După cum spuneam, principalii actori privați pe piața asta, cei de succes, sunt cei cu legături cu foștii angajați din poliția de imigrări (IGI), ceea ce nu cred că e o coincidență.
angajatorii ar putea fi bucuroși pentru că procedurile vor fi mai rapide, dar cu siguranță costurile de recrutare vor crește spectaculos. Toate costurile - garanții, externalizarea controlului, lipsa concurenței - vor crește comisionul agențiilor de plasare. Dispare și posibilitatea de a recruta direct, fără intermediari, ceea ce va afecta firmele mici, care au nevoie de puțini lucrători.
cât despre „marfă”, este mutată la alt antrepozit. Lucrătorii vor fi sarcina exclusivă a agențiilor de plasare, iar statul se spală, din nou, pe mâini. Cine nu e „ascultător” este pasibil de expulzare rapidă. Să își caute drepturile în instanțele din România de acolo, din țara lui, dacă poate. Este menținută și „legarea de glie” (interzicerea de a schimba angajatorul), dar redusă la șase luni. Potențialul de abuz și exploatare rămâne ridicat.
Spuneam că încercarea de a legifera rapid, între Crăciun și Anul Nou, a eșuat. Asociațiile patronale au fost vigilente și au obținut o perioadă de dezbatere publică. Au fost și câteva întâlniri la sediul Guvernului (minutele sunt pe pagina Cancelariei). Guvernul a făcut câțiva pași mici înapoi. A mai relaxat condițiile de înregistrare a agențiilor de plasare. A promis că preia, totuși, unele responsabilități de control (dar pare doar de formă). A flexibilizat puțin domeniile în care se pot face recrutări, pentru a da șanse și unor firme mai mici.
Nimic despre drepturi. De altfel, în lista amendamentele luate în considerare (subliniez: luate în considerare, nu acceptate), unul singur vine de la ONG-uri sau sindicate. Restul sunt toate de la recrutori și angajatori. Poate ar fi doar o coincidență, dar eu știu sigur că am trimis propuneri, și am și confirmarea că le-au primit. Deci poate au ignorat tot ce nu le-a convenit.
Ce am propus și cum ne-a trântit Cancelaria telefonul în nas
În aceeași zi în care proiectul a fost pus în dezbatere publică, am trimis mai multe recomandări și amendamente. Nu am fost eu excesiv de harnic. E un subiect pe care am mai lucrat, și a trebuit doar să așez în pagină propunerile vechi, pentru că problemele semnalate anterior oricum nu erau abordate.
Nu m-am amestecat în discuția despre comisioane și intermedieri, că acolo e o chestiune de afaceri și actorii interesați sunt activi și negociază. În schimb, am cerut transparență, integritate și o minimă respectare a drepturilor fundamentale ale lucrătorilor. Pe scurt:
Introducerea organizațiilor care apără drepturile lucrătorilor ca actori relevanți în procesul de recrutare, monitorizare și integrare a străinilor pe piața forței de muncă. Aceste organizații pot fi sindicate sau asociații și fundații legal constituite, cu obiective privind apărarea drepturilor fundamentale. Această propunere răspunde recomandărilor făcute în studii recente publicate de Consiliul Economic și Social, OECD și Comisia Europeană.
Reglementarea unor standarde minime de cazare pentru lucrătorii imigranți, atunci când sunt asigurate de către angajator. Este o recomandare făcută în repetate rânduri de organizațiile membre ale Coaliției pentru Drepturile Migranților și Refugiaților, și urmează un model din alte țări europene.
Reglementarea mai strică a pantouflage-ului (sau revolving doors, practica de a te angaja la privat exact în domeniul în care ai avut funcție de decizie la stat), în linia recomandărilor OECD și a legislației recent adoptate de Parlamentul României. Propunerea ține cont de domeniul sensibil și de situația generată de anchetele DIICOT și DNA, în perioada 2024-2025, cu privire la traficul de persoane, în care sunt implicate foști și actuali angajați ai instituțiilor cu responsabilități de control.
Corelarea cu legislația privind datele deschise, care impune obligativitatea publicării seturilor de date pe platforma națională de date deschise, data.gov.ro.
Propunerile pe larg sunt în acest document.
Am participat și la întâlnirea de dezbatere publică. Am intrat online, dar era așa multă lume, că nu am mai luat cuvântul. Am presupus că vor citi propunerile și vor spune dacă le acceptă sau nu, cum se face de obicei. Surpriză: Cancelaria Prim-Ministrului a ales să ignore cu totul prevederile legii, după cum spuneam mai sus.
Avem în România și o lege care reglementează cum se scriu legile. Între altele, Legea nr.24/2000 spune că atunci când un proiect de act normativ afectează drepturi fundamentale, este obligatorie o analiză preliminară a impactului asupra acestora. În cazul de față, este clar afectat dreptul la muncă al oamenilor respectivi. Am cerut respectuos Cancelariei să ne pună la dispoziție această analiză de impact. Evident, au ignorat cererea.
Recunosc că m-am enervat și am făcut și eu o reclamație administrativă, pentru că nu au respectat legile privind transparența decizională (52/2002) și normele de tehnică legislativă (24/2000). Nu că mă aștept să se întâmple ceva, dar măcar să piardă și ei vremea plimbând hârtii să îmi răspundă la reclamație. Ei bine, nici măcar nu au catadicsit să îmi dea număr de înregistrare. Am sunat, să cer numărul. Mi-a răspuns o doamnă ofuscată că să mă duc la plimbare. Dacă am insistat să întreb cum se numește, mi-a trântit telefonul în nas.
Dacă aveam orice așteptări că în vremea dlui. Bolojan, Cancelaria Prim-Ministrului e altceva decât lipsă de respect pentru cetățean, mi s-a confirmat contrariul.
Ce urmează?
Guvernul va adopta cât de curând ordonanța de urgență în forma actualizată. După o perioadă de tranziție, scenariul cel mai probabil este exact cel sesizat de unele firme de recrutare, adică un oligopol al câtorva agenții de plasare mari, bine ancorate în birocrația românească. Nu m-aș mira deloc să fie strâns legate de foști angajați IGI.
Recrutarea lucrătorilor străini va merge mai ușor pentru firmele mari, dar costurile vor crește. Firmele mici, care au nevoie de 1-5 lucrători, vor avea de suferit sau se vor reorienta către zona gri.
Lucrătorii vor rămâne o marfă, expuși exploatării, abuzurilor și traficului de persoane. Exact cum au fost românii, ani la rândul, în țări ca Italia, unde statul a refuzat să își asume responsabilitatea și a externalizat către „piața liberă”.
Pentru că statul e incompetent, iar corupția și lăcomia larg răspândite, va apărea și o zonă gri, a contractelor-care-nu-sunt-chiar-contracte și a muncii neînregistrate. Pe măsură ce numărul străinilor va crește - și va crește, pentru că e nevoie de forță de muncă - în zona asta gri vor apărea și incidente de tot felul. Probabil vor fi prompt speculate de extrema dreapta, după un tipar pe care îl vedem în numeroase țări europene. De ce s-ar chinui statul român să învețe ceva de la alții?